ȘCOALA ALTFEL 2019: Excursii în Delta Dunării pentru copii

ȘCOALA ALTFEL 2019:
Excursii în Delta Dunării pentru copii

Completați-vă programul școlar cu o plimbare în Delta Dunării împreună cu copiii. Lecțiile prețioase despre Delta Dunării se vor transforma în aventuri de neuitat și vor aprinde în copii dorința de a cunoaște mai multe despre frumusețile naturii și de a contribui la protejarea mediului.

Programul Școala Altfel reprezintă o oportunitate prețioasă pentru cadrele didactice de a își dezvolta relația acestora cu elevii, dincolo de formalitatea impusă de mediul școlar.

Siguranța copiilor este asigurată prin ambarcațiunile specializate (max. 11 pers./ambarcațiune) pentru o plimbare în ritm lent și oportun pentru a învăța, de aproape, despre rezervația biosferei Delta Dunării.

Proiectul Școala Altfel este destinat următoarelor grupe de învățământ: primar (clasele a II-a, a III-a si a IV-a), gimnazial, liceal, profesional.
Astfel, excursiile în Delta Dunării pentru copii se pot transforma în adevărate lecții despre natură, rezervația biosferei Delta Dunării, dar și informații privind protejarea și prezervarea naturii. Așadar, invităm toți profesorii să își surprindă elevii cu o excursie de neuitat în mijlocul naturii.
Doar câteva ore petrecute în acest mediu cu totul inedit pot fi suficiente pentru a aprinde în copii dorința de a cunoaște mai multe despre frumusețile naturii și de a contribui la protejarea mediului.
Fiind o locație unică în Europa, mii de turiști din toate colțurile lumii aleg să viziteze Delta Dunării, fiind atrași de acest patrimoniu cultural al României. De aceea, trebuie să transmitem și copiilor noștri potențialul turistic cultural al Deltei Dunării, împreună cu importanța eficienței ecologice pentru prezervarea rezervației.
Mai mult decât atât, Școala Altfel în Delta Dunării reprezintă și o oportunitate prețioasă pentru toate cadrele didactice de a își dezvolta relația cu elevii, dincolo de formalitatea impusă de mediul școlar. Copiii și profesorii lor se pot bucura împreună de fiecare dată când unul dintre ei identifică o lebădă ascunsă în stuf, ori când unul dintre elevi reușește să surprindă cu aparatul de fotografiat un pelican în zbor.
Suntem convinși că o excursie în Delta Dunării va reprezenta o aventură de neuitat pentru toti participanții. Deoarece activitatea necesită anumite condiții climatice pentru copii, recomandăm claselor primare perioada de desfășurare 1-31 Mai 2019. La cerere, numai pentru grupele de elevi din ciclurile gimnazial, liceal și profesional, putem organiza excursii și în luna Aprilie, în funcție de cât de favorabile sunt condițiile meteo.

TARIF: 50 RON/persoană

Pentru grupuri mai mici sau mai mari, vă rugăm să solicitați oferta de preț la 0755 500 601 sau contact@veradatour.ro

PACHETUL DE SERVICII TURISTICE
DE 50 RON / PERSOANĂ CONȚINE:

Excursia cu ambarcațiunea din portul turistic Tulcea, de la pontonul Verada Tour (vizavi de Hotel Delta 4 stele), pe traseul stabilit.
Asistența turistică
Permise de acces turistic în Rezervația Biosferei Delta Dunării.

MENȚIUNI IMPORTANTE

Se acordă gratuitate pentru 1-2 cadre didactice, în funcție de mărimea grupului.
Șalupele au o capacitate de 10 locuri (pentru copii) + 1 (pentru cadrul didactic)
Pentru grupurile mai mari, excursiile se pot efectua cu mai multe ambarcațiuni.
Pentru siguranța copiilor, fiecare șalupă este dotată cu prelată. Aceasta poate fi acoperită integral sau parțial, în funcție de condițiile meteo). De asemenea, vom echipa toți copiii cu veste de salvare și binoclu.

PROGRAM ZILNIC

Îmbarcarea se va face la orele stabilite împreună cu cadrul didactic, din portul turistic Tulcea, de la pontonul Verada Tour (vizavi de Hotel Delta 4 stele)
Durata excursiei este de 1-2 ore, la finalul căreia debarcarea se va face la pontonul Verada Tour.

TRASEU

Excursia începe din portul Tulcea, de la pontonul Verada Tour. Vom porni să admirăm frumusețile Deltei Dunării și ne vom îndepărta de oraș pe brațul Tulcea, în aval spre canalul Mila 36, un loc de pescuit foarte cunoscut de pescarii din Delta Dunării.
De aici, ne vom continua călătoria pe canalul Trofilca și Sireasa Sud cu intrare în complexul lacustru Cotete, Purcelu și Carasu pentru a descoperi diferitele specii de păsări ce își au cuiburile în această zonă: pelicani, cormorani, stârci cenușii, stârci galbeni, stârci de noapte, țigănuși și egrete, lișițe, găinușe de baltă, chire, etc.
Pentru admirarea peisajului, cât și a păsărilor, vom face opriri scurte ale șalupei și veți avea posibilitatea să faceți fotografii. Returul spre Tulcea se va face pe același traseu.

REZERVAREA

Pentru ocuparea locurilor, rezervarea este obligatorie.
Rezervarea este fermă în momentul achitării avansului de 5 RON / persoană.
Puteți achita avansul atât la pontonul Verada Tour de pe faleză în Tulcea, cât și la recepția partenerilor noștri.

Rezervare pentru ȘCOALA ALTFEL 2019: Excursii în Delta Dunării pentru copii

Nota*Traseele turistice in Delta Dunarii se aleg pentru fiecare tur in parte in functie de conditiile meteo si cotele apelor Dunarii. Ambarcatiunile circula conform normelor in vigoare de la rasaritul soarelui pana la asfintit