SEJUR ALL INCLUSIVE CU VERADA TOUR
LA VERADA GUEST HOUSE (Somova):
4 ZILE – 3 NOPȚI

3 nopți cazare
toate mesele + unele băuturi
2 excursii de câte 1 zi în Delta Dunării

TARIFE:

1075 LEI / ADULT – loc în cameră dublă – pentru intrările de luni.
1165 LEI / ADULT – loc în cameră dublă – pentru intrările de joi.
450 LEI – supliment de single (Atenție! Agenția nu valorifică camerele în regim de single în perioada 10 IULIE – 10 SEPTEMBRIE).
copii între 0 – 5 ani achită 30% din valoare unui adult, fără pat suplimentar
copii între 5 -12 ani achită 50% din valoarea unui adult, fără pat suplimentar
copii între 5 -12 ani achită 75% din valoarea unui adult, cu pat suplimentar
copii peste 12 ani sunt considerați adulți și achită integral
dacă se închiriază integral unitatea de cazare, tariful este negociabil.

Verada Guest House este situată în localitatea Somova, la 15 km de orașul Tulcea, în apropierea lacului cu același nume care vă întâmpină cu un complex lacustru spectaculos prin coloniile de păsări specifice Deltei Dunării.
Verada Guest House este special concepută pentru o vacanță împreună cu cei dragi iar alături de ghizii agenției noastre de turism, excursiile în Delta Dunării vor face ca sejurul dumneavoastră să rămână unul memorabil.
Verada Guest House dispune de 12 locuri de cazare, poate acomoda maxim 10 adulți și 2 copii în cele 3 camere duble matrimoniale de la parter și un apartament de la mansardă.
Unitatea de cazare dispune de 3 locuri de parcare puse la dispoziția oaspeților în mod gratuit.
Unitatea de cazare NU acceptă animale de companie.

ADRESA EXACTĂ

Județul TULCEA, Sat SOMOVA,
Str. PELICANULUI, NR. 12.


Locația este indexată și la GOOGLE MAPS!

TARIFUL INCLUDE:

3 nopți de cazare cu intrare fixă luni sau joi,
toate mesele, se intră cu cina, se iese cu mic dejun,
excursie de grup – EXCURSIE PANORAMICĂ ÎN DELTA DUNĂRII CU VIZITAREA SATULUI PESCĂRESC MILA 23 ȘI A ORAȘULUI SULINA – 8-9 ORE,
excursie de grup – EXCURSIE ECOLOGICĂ ÎN DELTA DUNĂRII CU UN CATAMARAN SOLAR – 6-7 ORE,
ghid / barcagiu local însoțitor, specializat pe Delta Dunării,
permise de acces în Rezervația Biosferei Delta Dunării.

TARIFUL NU INCLUDE:

Transportul de la unitatea de cazare la locul de îmbarcare în excursii și invers
(acesta se poate oferi la cerere contra cost).
Alte servicii și cheltuieli personale.

PROGRAM:

Verada Guest House dispune de 3 camere duble matrimoniale la parter și un apartament spațios cu 2 dormitoare la mansardă, unul matrimonial prin care se face trecerea către celălalt care este twin.
Fiecare cameră dispune de baie proprie cu cadă, TV și internet wireless gratuit.
La parter accesul în cele 3 camere se face individual de-a lungul unei terase rustice, iar accesul în mansardă se face pe o scară exterioară, astfel fiecare spațiu având intimitate.
Facilități: Verada Guest House dispune de o bucătărie spațioasă, spațiu amenajat pentru grătar în aer liber și foișor pentru servirea mesei în zilele însorite.

ZIUA 1
Check-in-ul se poate face începând cu ora 15:00 iar primirea se va face de către gazde.
La ora 19:00 se va servi cina la cazare, meniu fix + 1 pălincă sau un pahar de vin la masă.
ZIUA 2
La ora 08:00 se va servi micul dejun, care este de tip bufet + apă și cafea.
La ora 09:30 – 10:00 se va face îmbarcarea din portul turistic Tulcea,
de la pontonul VERADA TOUR (vis-a-vis de Hotel Delta 4*)
pentru plecare în excursia de grup Panoramic Tour.
Ne vom îndrepta spre interiorul Deltei Dunării, unde veți fi încântați de peisajul lacurilor conturate de stufăriș și veți putea admira nuferii și păsările specifice Deltei. Lacurile fac parte dintr-un complex lacustru, oferind o panoramă feerică, aici vom putea întâlni mai multe grupuri de păsări, precum pelicani, lebede, rațe sălbatice, lișițe, cormorani și altele.
Apoi, vom trece prin canale înguste, pe sub sălcii, în apropiere de nuferi, pentru a ajunge la satul pescăresc Mila 23, pe care îl vom vizita. Aici vom descoperi o parte din cultura specifică a localnicilor din Deltă.
La ora 13:00 se va servi masa, care constă într-un prânz pescăresc, băuturile nu sunt incluse.
După prânzul pescăresc din satul Mila 23 se merge mai departe către orașul Sulina.
Aici se găsește un cimitir maritim, unic în țară și chiar în Europa. Cimitirul din Sulina este o „rezervație istorică”, în care își au locul de veci înalți funcționari ai Comisiei Europene a Dunării, danezul Magnusen – inginer-șef al lucrărilor din Sulina, inginerul Carl Kühl, un cuplu tânăr îndrăgostit – o prințesă și-un prinț grec de demult, dar și mulți oameni ai apelor. Sunt și nume exotice, cu povești amplificate în legendă.
Un alt obiectiv turistic este Farul Vechi din Sulina – astăzi muzeu – a fost construit între anii 1869 – 1870. Având o înălțime de 17,34 metri și o formă tronconică, farul găzduiește cabinetul de lucru al lui Eugeniu Botez. Tot la parterul farului se află o altă sală dedicată Comisiunii Europene a Dunării, organism internațional constituit în urma Tratatului de la Paris din 30 martie 1856.
La ora 17:00 ne debarcăm în portul Tulcea.
La ora 19:00 se va servi cina la cazare, meniu fix + 1 pălincă sau un pahar de vin la masă.
ZIUA 3
La ora 08:00 se va servi micul dejun, care este de tip bufet + apă și cafea.
La ora 09:30 – 10:00 se va face îmbarcarea din portul turistic Tulcea,
de la pontonul VERADA TOUR (vis-a-vis de Hotel Delta 4*)
pentru plecare în excursia de grup cu catamaranul solar.
Vom porni pe Dunăre, în liniște, pentru a descoperi de ce este Delta Dunării atât de fascinantă.
Catamaranul solar ne va permite să realizăm un traseu în ritm lent, cu eficiență ecologica, utilizând propulsia electrică în interiorul Deltei, pe canale și lacuri liniștite. În schimb, pentru a valorifica optim timpul dumneavoastră pe canalele mari și pe Dunăre, vom folosi motorul clasic. Având o punte înaltă și stabilă, catamaranul este ideal pentru familia dumneavoastră, fiind prietenos inclusiv cu copiii și persoanele cu dizabilități.
Facilități la bordul ambarcațiunii, oferite în mod GRATUIT: 1 apă / 1 băutură răcoritoare, Wc, Binocluri, Materiale informative.
Facilități la bordul ambarcațiunii, oferite contra-cost: un mini-bar cu apă, băuturi răcoritoare și înghețată.
La ora 13:00 se va servi masa, care constă într-un prânz pescăresc, băuturile nu sunt incluse.
La ora 17:00 ne debarcăm în portul Tulcea.
La ora 19:00 se va servi cina la cazare, meniu fix + 1 pălincă sau un pahar de vin la masă.
ZIUA 4
La ora 08:00 se va servi micul dejun, care este de tip bufet + apă și cafea.
Check-out-ul se poate face până la ora 12:00.
Ne luăm rămas bun de la gazde.

MENȚIUNI SUPLIMENTARE:

*Prânzul este specific pescăresc.
*Micul dejun și cina nu sunt mese pescărești, pentru aceste mese folosim produse naturale de la producători locali.
*Pentru meniuri speciale (alergii, vegetarieni, etc.)
vă rugăm să ne comunicați la momentul rezervării.

CONDIȚII DE PLATĂ:

ACCEPTĂM TICHETE DE VACANȚĂ

AVANS 30% la înscriere.
Diferența de 70% cu până la cel târziu 15 zile înainte de începerea sejurului.
INTEGRAL dacă înscrierea se face cu mai puțin de 15 zile înainte de începerea sejurului.

Pentru a veni în sprijinul dumneavoastră, vom păstra reducerea Early Booking de 10% pentru tot anul 2020. Astfel, indiferent de momentul achiziționării și consumării serviciilor turistice, veți beneficia de tarife reduse în Delta Dunării.

CONDIȚII DE ANULARE:

GRATUIT dacă renunțarea se face cu mai mult de 20 zile înainte
de începerea sejurului.
30% penalizare dacă renunțarea se face în intervalul 20- 15 zile
până la începerea sejurului.
70% penalizare dacă renunțarea se face în intervalul 15- 10 zile
până la începerea sejurului.
100% penalizare dacă renunțarea se face în intervalul 10- 0 zile
până la începerea sejurului sau în caz de neprezentare.
100% penalizare, indiferent de momentul renunțării, dacă este ofertă specială, exemplu: Early Booking!

Rezervare pentru

SEJUR ALL INCLUSIVE CU VERADA TOUR
LA VERADA GUEST HOUSE (Somova):
4 ZILE – 3 NOPȚI