Păsările din Delta Dunării
oferă un spectacol grandios pentru turiști!

Păsările din Delta Dunării încântă turiștii de fiecare dată prin spectacolul lor grandios, motiv pentru care de multe ori sunt atracția principală pentru cei pasionați!

Unde pot fi văzute coloniile de păsări în Delta Dunării?


Pe latura sudică a lacului Obretinul Mic


Aici se aflã o colonie mixtă de pãsãri cu cormoran mic, stârc cenușiu, egretă mare, egretă mică, stârcul de noapte, țigãnuș, etc.


Lacul Purcelu (stânga canalului)


Aici pot fi observate păsări precum stârcul cenușiu, stârcul galben, stârcul de noapte, țigãnuși și cormorani.


Lacul Furtuna


Aici se pot observa pelicani, lebede, lișițe și corcodei.


Săraturile Murighiol


Zona este strict protejatã pentru locurile de cuibărit și popas a numeroase specii de păsări adaptate la un mediu bogat în săruri: ciocântorsul, piciorongul, nagâțul, rața cu ciuf etc.


Lacul Trei Iezere


Aici sunt aglomerări mari de păsări, precum pelicani, stârci, cormorani sau lebede.


Câteva curiozități despre păsările din Delta Dunării, știați că:
Delta Dunării cuprinde cea mai mare populație de Pelican comun și Pelican creț de pe teritoriul Europei?

Delta Dunării găzduiește 50% din populația mondială de Gâscă cu gât roșu și 60% din populația mondială de Cormoran mic?

Prin Convenţia de la Berna pentru conservarea habitatelor naturale și a vieții sălbatice din Europa, semnată în 1979 și intrată în vigoare în 1982, sunt protejate 313 specii de păsări?

Cea mai mare pasăre prădătoare din Deltă este vulturul codalb, aripile atingând 2.5 m?

Cea mai mică pasăre din România se găsește în Deltă, pitulicea ,,Ochiul Boului”, având o greutate de până la 13 grame?


Surse informații și fotografii:
1. Rezervația Biosferei Delta Dunării – Ghidul turistului, Tulcea, România.
2. Proiectul Crișan + Caraorman + Mila 23 – Ecoturism pentru viitor
3. Fotografii preluate de la Păsări din România – un portal dedicat cunoașterii speciilor de păsări din România: ecologie, distribuție și conservare (SOR – Societatea Ornitologică Română)
4. „Ghidul turistic al culturii gastronomice din Delta Dunării”, Proiect creat și implementat de ANTREC Tulcea și co-finanțat de Consiliul Județean Tulcea, 2019.