Prohibiție pescuit 2020 – Ordinul publicat în Monitorul Oficial (4 martie 2020)

În Monitorul Oficial 179 din 4 martie 2020 a fost publicat ORDINUL nr. 43/310/2020 privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție a resurselor acvatice vii în anul 2020.


În baza acestui act emis, se instituie măsuri de prohibiție pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și alte viețuitoare acvatice vii în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 04 aprilie – 02 iunie inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat, pe o durată de 45 de zile, în perioada 19 aprilie – 02 iunie inclusiv, cu excepțiile prevăzute în prezentul ordin.


Prohibiție 2020. Câteva aspecte de interes pentru pescarii recreativi, extrase din Ordinul privind prohibiția pe 2020 publicat în Monitorul Oficial:


  • Se interzice pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial al oricăror specii de pesti, crustacee, moluște și al altor viețuitoare acvatice în zona economică Meleaua Sfântu Gheorghe până la Ciotic, pe o durată de 60 de zile, în perioada 04 aprilie – 02 iunie inclusiv.

  • Se interzice pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și al altor viețuitoare acvatice vii apele care constituie frontieră de strat cu Ucraina, inclusiv Golful Musura, pe o durată de 45 de zile, în perioada 19 aprilie- 2 iunie, inclusiv.

  • Se interzice pescuitul în scop comercial și recreativ/sportiv al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și alte viețuitoare acvatice vii în râul Prut și în zonele inundate permanent sau temporar limitrofe acestuia, precum și în lacul de acumulare Stânca – Costești, pe o durată de 60 de zile, în perioada 04 aprilie – 02 iunie inclusiv.

  • Se interzice pescuitul în scop comercial și recreativ/sportiv al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și alte viețuitoare acvatice vii în fluviul Dunărea în zona care constituie frontieră de stat cu Republica Bulgaria, pe o durată de 45 de zile, în perioada 19 aprilie – 2 iunie inclusiv.

  • Se interzice pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și alte viețuitoare acvatice vii în Complexul Razim – Sinoe și lacurile litorale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 04 aprilie – 02 iunie inclusiv.


Zonele de protecție pentru resursele acvatice vii sunt detaliate în Ordinul publicat. Zonele de refacere biologică pentru resursele acvatice vii, din perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării, sunt detaliate în Ordinul publicat.


Referitor la specii și perioade de prohibiție, Ordinul de prohibiție pe 2020 prevede printre altele:

  • Pescuitul la știucă este interzis, de la data intrării în vigoare a prezentului ordin până la 15 martie 2020 inclusiv, fară a aduce atingere prevederilor art.1. Pescuitul la știucă este interzis și în perioada 1 februarie 2021 – 15 martie 2021.

  • Pescuitul la șalău și biban este interzis, în perioada 23 martie – 2 iunie inclusiv.

  • Este interzis pescuitul următoarelor specii de pești conform OUG nr. 57/2007: pietrarul (Zingel zingel), fusarul(Zingel strebel), ghiborțul de râu (Gymnocephalus baloni), cernușca (Petroleuciscus borysthenicus/Leucisus borysthenicus), șalăul vărgat (Sander volgense), aspretele (Romanichtyis valsanicola), pecarina (Pecarina demidoffi), guvidul (Neogobius syrman), zglăvoacă răsăriteană (Cottus poecilopus), lostrița (Hucho hucho), mihalțul (Lota lota) și caracuda (Carassius carassius).

  • Conform Ordinului de prohibiție 2020 este interzis tot anul pescuitul la coregon, lipan, păstrăv de mare, sturionii. La păstrăvul indigen, păstrăvul curcubeu și păstrăvul fântânel, pescuitul este interzis începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin până la data de 31 martie inclusiv și din 01 octombrie 2020 până pe 31 martie 2021.

  • Prohibiția pescuitului în scop comercial, recreativ/sportiv și familial a scrumbiei de Dunăre se stabilește, pe sectoare, acestea fiind detaliate în Ordinul de prohibiție pe 2020 publicat în Monitorul Oficial. Ca o noutate, în perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării se admite pescuitul în scop familial al scrumbiei folosind maximum 2 setci în perioada 9 aprilie – 18 aprilie inclusiv, în zonele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 763/2015 pentru aprobarea Planului de Management și a Regulamentului Rezervației Biosferei „Delta Dunării”.


Noutăți în prezentul Ordin de prohibiție pe 2020:

  • Se introduce o perioadă specifică de prohibiție pentru șalău și biban de pe data de 23 martie, până pe 2 iunie 2020, inclusiv.

  • Se permite pescuitul la setca compusă în sezonul turistic în Delta Dunării în perioada 1 iunie – 30 septembrie 2020. Setcile compuse având latura ochiului plasei de a= 70/100 mm, 2a=140/200 mm.

  • Se elimină restricțiile specificate în Ordinul de prohibiție din 2019 ce priveau reținerea speciilor crap și știucă de către pescarii recreativi în Delta Dunării.

  • perioada de prohibiție la scrumbie se poate modifica (condiții meteo nefavorabile).

  • Guvernatorul ARBDD, prin excepție, nu mai poate prelungi perioada de interzicere a folosirii năvoadelor în bălțile, lacurile, gârlele şi canalele de pe teritoriul Rezervației Biosferei „Delta Dunării“, în condiții hidrologice nefavorabile. În schimb, noul ordin prevede interzicerea folosirii năvoadelor în perimetrul Deltei Dunării, cu excepția complexului lagunar Razim-Sinoe, când nivelul/cota Dunării la Tulcea este sub 100 cm.


Vezi integral prevederile Ordinului nr. 43/310 februarie 2020 privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție a resurselor acvatice vii în anul 2019


Nu uitați că legal se poate reține din captură maximum 5 kg de pește/zi sau numai un singur pește, daca greutatea lui depășește 5 kg și este peste dimensiunea minimă prevăzută de lege.


Sursă informații: Info-Delta