Contact Verada Tour Guest House
Urmărește-ne pe rețelele de socializare

Întrebări frecvente (FAQ)
Ne dorim ca fiecare oaspete să se bucure de o experiență fără griji, încă din momentul în care face rezervarea. Am adunat aici cele mai frecvente întrebări pentru a-ți răspunde rapid și clar. Dacă nu găsești informația de care ai nevoie, suntem mereu bucuroși să te ajutăm!
Cum se ajunge la pensiunea Verada?
Pensiunea Verada se află în localitatea Somova, la 15 km de orașul Tulcea, în apropierea lacului Somova. Cea mai ușoară cale este să ajungeți cu mașina, dar dacă veniți cu trenul sau avionul, oferim contra cost servicii de transfer de la/la Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu (131 km distanță). Localizarea strategică permite accesul rapid atât la traseele pe apă, cât și la excursii pe uscat, cum ar fi mănăstirile și Parcul Natural Munții Măcinului. Departe de aglomerație, Somova păstrează autenticitatea și liniștea specifice Deltei.
Câte persoane se pot caza la pensiunea Verada?
Pensiunea Verada poate găzdui până la 10 adulți și 2 copii în cele 3 camere duble matrimoniale de la parter și un apartament de două camere la mansardă. La cerere, oferim paturi suplimentare contra cost.
Pensiunea se închiriază integral sau pe camere?
Da, pensiunea se poate închiria atât integral, cât și pe camere, în funcție de preferințele voastre. Nu avem un număr minim de nopți, așa că puteți să vă bucurați de un sejur chiar și pentru o singură noapte.
Care sunt condițiile de rezervare și anulare?
Condiții de rezervare:
- Avans: 30% la rezervare.
- Diferența: 70% cu până la 15 zile înainte de sejur.
- Rezervări de ultim moment: Plata integrală dacă rezervarea se face cu mai puțin de 15 zile înainte.
Condiții de anulare:
- Gratuit: dacă renunți cu mai mult de 20 zile înainte.
- 30% penalizare: pentru anulări între 20 și 15 zile.
- 70% penalizare: pentru anulări între 15 și 10 zile.
- 100% penalizare: pentru anulări cu mai puțin de 10 zile înainte sau în caz de neprezentare.
Care sunt condițiile de plată?
- Acceptăm plata în numerar, prin transfer bancar sau card de credit.
- Avansul de 30% se achită la rezervare, iar restul sumei cu până la 15 zile înainte de începerea sejurului.
Acceptați vouchere de vacanță?
Da, acceptăm vouchere de vacanță emise în România. Pentru detalii despre modalitatea de plată cu vouchere, vă rugăm să ne contactați.
Care sunt regulile casei?
- Fumatul: interzis în toate spațiile publice și private din interior.
- Animale de companie: acceptăm animale de companie doar daca inchiriați integral pensiunea sau sunteți singuri în perioada dorită
- Liniște: rugăm oaspeții să păstreze liniștea după ora 22:00, pentru a respecta atmosfera liniștită a pensiunii.
Micul dejun este inclus în preț?
Da, micul dejun este inclus și pregătit cu produse bio de la producători locali: ouă proaspete, brânzeturi naturale, miere adevărată și pâine coaptă în casă. Prânzul și cina se plătesc extra, cu preparate tradiționale din pește (storceag, plachie, saramură)
Ce fel de experiență gastronomică oferă pensiunea Verada?
Gastronomia locală este asul nostru din mânecă, iar Vera, este bucătăreasa-șefă care transformă fiecare masă într-o sărbătoare a gusturilor tradiționale. Toate preparatele sunt făcute cu ingrediente locale: peștele proaspăt vine de la cherhanaua aflată la 100 de metri, iar brânzeturile sunt produse de o fermă din Măgurele, Tulcea, furnizori Artesana. Legumele vin chiar din grădina noastră, iar mierea și gemurile sunt preparate în casă.
Micul dejun este inclus în preț și servit tip bufet suedez, cu iaurt, lapte și brânzeturi artizanale, ouă de curte, zacuscă și gem de smochine făcut în casă.
Prânzul și cina se plătesc separat și se stabilesc împreună cu turiștii, dar peștele rămâne vedeta: somn, șalău, crap și scrumbie afumată, gătite în borș, plachie sau la grătar. Cei care nu mănâncă pește pot opta pentru pui sau porc.
Pentru a completa mesele, oferim din partea casei vin alb de la mănăstirea Saon, iar cei care iubesc deserturile se pot bucura de gemurile noastre făcute în casă.Care sunt orele de check-in și check-out?
- Check-in: după ora 14:00.
- Check-out: până la ora 11:00.
Pentru sosiri mai devreme sau plecări mai târziu, vă rugăm să ne anunțați în avans.
Ce facilități extra aveți?
- WiFi gratuit: în întreaga proprietate
- TV cu ecran plat: pentru serile în care nu socializați
- Parcare gratuită: 3 locuri disponibile
- Transfer de la/la aeroport: (contra cost)
- Bucătărie comună: dotată cu frigider și ustensile
- Grădină și terasă: 1000 mp de gazon verde, flori, lavandă, șemineu, foișor și zonă de picnic.
- Activități: caiac, pescuit, excursii cu catamaran, excursii cu barca, drumeții și tururi ghidate cu ghid de turism acreditat, degustări de vin bio la Crama Delta Dunării din Somova, plimbări călare la herghelia din Cerna de la poalele munților Măcin.
- Seri tematice: cu cină tradițională (cu rezervare)
Este permis cu animale de companie?
Din păcate, acceptăm animalele de companie doar atunci când sunteți doar dvs în pensiune sau închiriați pensiunea în totalitate, pentru nu deranja alți oaspeți.
Care este cel mai bun sezon pentru a vizita Delta Dunării?
Sezonul ideal pentru a vizita Delta este între lunile aprilie și septembrie, când vremea este plăcută, iar flora și fauna Deltei sunt în plină splendoare. Lunile de vară sunt perfecte pentru excursii pe apă și plimbări prin natură, însă recomandăm să ai la tine soluție anti-țânțari, deoarece aceștia pot fi destul de prezenți, mai ales seara.
Cum este vremea în Delta Dunării?
Vremea în Delta Dunării poate varia, cu temperaturi plăcute în sezonul cald, dar serile și diminețile pot fi mai răcoroase, mai ales când ești pe apă. De asemenea, vântul poate fi destul de prezent în timpul plimbărilor cu barca. Recomandăm să ai la tine o geacă de vânt și haine cu mânecă lungă.
Ce să pun în bagaj pentru un sejur în Delta Dunării?
- Împotriva țânțarilor: Soluție cu DEET 50% și cremă cu aloe vera pentru a calma eventualele înțepături.
- Pentru plimbări cu barca: Geacă de vânt, pelerină de ploaie și o șapcă sau un fes care să acopere urechile, deoarece poate fi vânt.
- Îmbrăcăminte: Pantaloni și tricouri care se usucă rapid, bluză cu mânecă lungă sau polar pentru serile mai răcoroase. Costum de baie și șlapi pentru relaxare în grădină.
- Încălțăminte: Sandale de trekking sau adidași trail pentru plimbări confortabile.
- Protecție solară: Cremă cu SPF ridicat și ochelari de soare.
- Bagaje: E de preferat să folosești rucsaci sau genți de voiaj în loc de trolere, fiind mai ușor de transportat pe barcă sau în excursiile de-o zi în Letea.
Nu ai găsit răspunsul pe care îl căutai?
Nu ezita să ne contactezi.
Povestim cu bucurie despre Delta noastră dragă!